Am citit un articol pe Pluta lui Surry referitor la pshihologia teroristului, tipologiile şi convingerile acestora, care mi s-a părut deosebit de interesant şi care lasă loc de multe dezbateri pe marginea ideilor prezentate. Eu o voi lăsa pe ea să discute despre terorism şi mă aplec doar asupra unui citat preluat de ea dintr-o altă sursă, care mi-a atras, în mod deosebit, atenţia, şi anume:
“Iubeste-ti prietenul pana la un punct, caci este foarte posibil, ca el sa-ti devina dusman intr-o zi; si uraste-ti dusmanul pana la un punct caci este foarte posibil ca intr-o zi el sa devina prietenul tau”.
Voi umaniza puţin tema, ieşind din sfera securităţii în general şi a apărării colective împotriva terorismului în special, rezumându-mă la viaţa cotidiană.
Ce înseamnă prietenia şi până unde merge aceasta?
Sunt de acord că nimic nu trebuie împins la extrem – nici iubirea, nici ura – fiindcă, în caz contrar, se creează obsesii iar acestea nu atrag nimic bun după sine.
Iubeste-ti prietenul pana la un punct…
Normal, trebuie să ne întrebăm, despre ce tip de prieten este vorba. Un prieten apropiat, un amic cu care mai schimbăm câte o vorbă la plictiseală sau un cunoscut căruia parcă îi ştim şi numele de familie, însă nu suntem siguri?
Există, oare, un punct unde tragem linie în toate cazurile de mai sus, şi dacă da, unde este normal să fie pus?
Prietenul apropiat ne cunoaşte destul de bine. Ştie prin ce am trecut, dacă a fost uşor sau greu, dacă ne-am bucurat sau nu.
Un amic află – uneori prin terţi – că ai trecut printr-o anume experienţă şi te întreabă ce mai faci, dacă ţi-ai revenit. Posibil să fie drăguţ şi să îţi transmită că îţi stă la dispoziţie data viitoare.
Un cunoscut aude că acum 5 luni s-a întâmplat ceva – rău sau bun – te întreabă dacă eşti ok, şi îţi transmite că în viitorul apropiat intenţionează să meargă într-un pub în care nu a mai fost de multă vreme şi îţi face o invitaţie deschisă însă uşor lăsată în aer. Un “hai şi tu dacă e”.
Luăm apoi proverbul arhi-cunoscut “Frate, frate, dar brânza e pe bani”, nu de alta, însă se pare că, cel puţin în ţara noastră, toate se schimbă când vine vorba de bani.
Cazul în care ai nevoie de bani. Cunoscutul spune că “nu are”, dar ar vrea să te ajute. Amicul “are”, dar puţini şi până marţea viitoare fiindcă îi trebuie. Prietenul face rost şi – bazându-ne pe reciprocitatea prieteniei – îi returnezi când ai (fiindcă ştie că vei face eforturi să nu dureze mult).
Toate bune şi frumoase. Dar ce se întâmplă când girezi?
Un prieten al meu (nu, nu eu, chiar un prieten…) a girat un “amic” acum 8 ani iar acel amic “nu a avut domne de unde face rost de suma”. A ridicat din umeri când banca i-a bătut la uşă şi a făcut galant o plecăciune şi apoi un gest larg cu braţul indicând spre girant. Căruia i s-a blocat contul. Numai 7400 RON trebuie să achite acum girantul, prieten bun care se cunoaşte la nevoie şi care acum caută soluţii să iasă din această situaţie. Nu mai spun ce înseamnă pentru un om cu copil mic acasă un cont blocat şi încă 4 luni de muncă gratis pentru a acoperi suma.
În concluzie, terorişti sau nu, prietenii trebuie oare iubiţi doar până la un anumit punct?
Şi ce se întâmplă cu “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi?”
